+ ARHIEPISCOPIA BUZAULUI SI VRANCEI+

PAROHIA CRESTIN ORTODOXA ULMENI

SCURT ISTORIC AL BISERICII PAROHIALE CU HRAMUL:

"SFINTII TREI IERARHI : VASILE, GRIGORE SI IOAN"

SI "SF.GHEORGHE".
Parohia Crestin Ortodoxa Ulmeni, este situata in partea de vest a orasului Buzau, la numai 14 km. de acesta, in comuna cu acelasi nume - Ulmeni, comuna ce inglobeaza si satele Valcele si Clondiru, sate care alcatuiesc parohii de sine statatoare, cu statut juridic separat.
Tin sa anunt inca de la inceput, ca in Parohia Ulmeni NU SUNT CULTE NEOPROTESTANTE si fac aceasta mentiune, pentru ca in Parohia Valcele, Com. Ulmeni, exista patru sau cinci familii de penticostali, sau pocaiti, cum isi spun ei, care intrec masura si isi permit cu destula indrazneala sa faca public un site al lor, in numele PAROHIE ULMENI, FARA SA TINA CONT, CA O CASA NU-I TOT UNA CU O PAROHIE, SAU CU O BISERICA.
Ma numesc MANOLE N.VASILE, nascut la data de 20 octombrie 1950 in Com. STILPU Jud. BUZAU, comuna situata la numai 4-5 Km. distanta, de Parohia Ulmeni. Am venit aici ca preot pe data de 14 februarie 1976,dupa absolvirea Facultatii de Teologie din Bucuresti, anul 1975, cand am oficiat si prima mea slujba: Sf. Liturghie, in prealabil, pe data de 08 febr.1976 fiind hirotonit diacon, iar pe 10 februarie 1976 -preot pe seama sus numitei parohii. Am gasit in acest sat oameni buni, oameni gospodari, chibzuiti si harnici, oameni de toata isprava.
Desigur, ambitiile unui tanar preot de 26 de ani, precum si nazuintele lui sunt imense la aceasta varsta, mai ales cand intalnesti astfel de oameni, cand doresti sa realizezi impreuna cu ei cat poti de mult pentru Biserica Lui Dumnezeu, pentru biserica din parohia ta si pentru credinciosii incredintati tie ca pastor.
Au trecut 34 de ani de atunci. Imi amintesc cu lux de amanunte si acum, ce-mi doream pe vremea aceea: o parohie model si un sfant locas pe masura. Biserica insa, nu avea pictat, decat Sf. Altar; o pictura bizantina clasica as numi-o; destul de urata, infioratoare chiar...
A fost primul lucru neplacut care mi-a atras atentia, dupa cum si restul de biserica nepictata.
Am reusit in acel an de inceput, sa strang bani frumosi, lumea avea incredere,se bucura de mine, si eu, de ea. Simteam asta si venisem ca sa fiu preotul lor si numai al lor. Urma sa fac devizul de pictura la inceputul anului 1977.
Din pacate, orice bucurie a noastra, ca vom avea o pictura frumoasa, orice nazuinta,orice speranta, orice elan, orice vis, toate, aveau sa se naruie sub groaza cu care ne-a lovit napraznicul cutremur din 04 martie 1977. A fost un dezastru, ceva naucitor, prea greu, mult prea greu dragi cititori, pentru a putea sa va vi-l descriu in amanunt. Voi spune doar ca, mareata, falnica biserica facuta de Pr. Gheorghe R Nestor, predecesorul meu, avea sa fie avariata in totalitate. Nu i-a picat la pamant decat o singura turla din trei, dar zidaria toata, de sus pana jos, a crapat in asa fel, incat nici un specialist, din cati am adus, nu s-a incumetat sa spuna, ca s-ar mai putea face ceva din ea, decat demolata integral. Era facuta felii si prezenta un mare risc de surpare a peretilor.
Aici, as avea de facut o remarca: marele merit, al vrednicului de pomenire Pr. Gheorghe R Nestor, a fost acela de a fi avut curajul sa puna temelie unei biserici noi, in anii imediat de dupa primul razboi mondial, cea veche, mica si neancapatoare, situata in cimitirul actual,fiind demolata cu multa grija. Se stie, bine ce urmari lasa un razboi...si totusi parintele, in cativa ani,1927 si mai incolo, a construit o biserica destul de mare, destul de frumoasa.
Tehnica de lucru a timpului acela insa, avea sa lase de dorit; cunstructia nu a avut ciment decat la temelie; in rest toata zidaria a fost executata cu nisip si var, iar fierul beton lipsea cu desavarsire. O alta lipsa majora a fost centura. Doar cativa tiranti din fier, patru la numar, care traversau biserica prin interior de la un zid, la altul,inlocuiau acea centura, atat de importanta intr-o constructie.
Si iata-ma acum, intre agonie si extaz, fara biserica, fara pictura, fara bucuria implinirii visului meu dorit... Dar Dumnezeu este mare si este bun. Mi-a recladit sperantele si mai mari, mi-a dat credinta si convingerea, ca pot impreuna cu enoriasii mei, sa fac si eu o biserica din temelie si sa o pictez asa cum ne doream..., cu toate ca regimul "ateist-stiintific" al vremurilor de atunci,excesiv de ostil, nu-ti ingaduia nici sa rostesti numele lui Dumnezeu, nimic ce era legat de religie, de sarbatori, de sarbatorile mari, de traditie sau sa sa-ti faci o sfanta cruce, dar sa faci o biserica..., nici vorba..., ar fi fost ceva "iesit din ordinea firii", ar fi fost ceva extraordinar, nemaiauzit, nemainitalnit..., ar fi fost o sfidare crunta la adresa puterii, la adresa regimului, la adresa nomenclaturii..., dar Dumnezeu este mare, asa cum spuneam si Dumnezeu nu era Ceausescu, iar Ceausescu nu era Dumnezeu...
Asa ca am pornit la treaba si fara voia lor; cerusem destul de insistent o autorizatie de constructie, dar fara rezultat insa.
Ce a fost mai greu din tot, a fost procurarea materialelor (1977-1980); cand spuneai pentru ce-ti trebuie un material, nimeni nu te auzea, nimeni nu te lua in seama, nici nu se uita la tine, de parca ai fi fost o alta ciudatenie, nicidecum preot, de parca le-ai fi dat foc...,iar pentru ca sa fiu inteles mai bine, voi relata o singura intamplare din atate.
Dupa ce am adus, cu chiu cu vai, varul de la Fieni, l-am stins si pus la groapa, am plecat dupa caramida la fabrica de la Satuc-Berca-Buzau. Am intrat la desfacere, intr-o camera destul de mare, cu sapte-opt birouri, barbati si femei, fiecare la biroul lui. Cand, obligatoriu mi s-a pus intrebare : pentru ce-mi trebui si am raspuns: pentru constructia unei biserici, toti, absolut toti, de parca-ar fi fost intelesi, si-au lasat privirile-n in hartii, de ziceai ca le-a picat tavanu'n cap sau asteptau sa le pice si nimeni nu a mai scos nici o vorba; nimic, nimic, nici raspunsul la salut macar; nu-i vorba ca si eu le-am multumit frumos, "pentru intelegere..."
In acest spectru grotesc insa, printre atatea neghine, in atata pleava,trebuie sa spun si sa marturisesc sincer, ca ici-colo, unde era terenul bun, Dumnezeu mai trimetea si cate un lucrator de-al Sau, in via Sa...
Asa se face, ca am adus eu si caramida, si-nca patru vagoane, pe alte cai mai putin ortodoxe, prin seful de statie C.F.R. de la Berca, Dl. Podaru si prin Dl. Marinescu Constantin din Ulmeni, sef al Dispeceratului C.F.R.-Buzau, Dumnezeu sa-l odihneasc!
Am adus eu si cherestea tocmai de la Radauti, un vagon, prin Dl. Ganga Trandafir din Putna, sef la desfacere si tare m-as bucura sa auda ca-i multumesc din suflet, pe aceasta cale pentru ajutor, ca Dl. Mlajiceanu de-aici de la noi, de la Nehoiu-Buzau, nu a putut sa ne dea, dupa cinci-sase drumuri, decat un metru cub...
Este de datoria bunului meu simt, sa multumesc aici, la fel de mult, unui alt baiat de toata isprava cu care vorbeam "aceesi limba", cum ii placea dumnealui sa spuna si care a facut un raport de "adresa eronata" celor de la Radauti pentru acel vagon de cherestea trimis pe adresa primariei. (Pe adresa unei parohii, nimeni nu-ti putea trimite nimic, asa ca se folosea o adresa falsa). Se construia si scoala in paralel cu biserica, iar scoala avea nevoie si ea de asa ceva, numai ca eu fusesem la Putna dupa aceasta cherestea, lucru bine inteles de acel baiat,despre care va aminteam, pe atunci si acum, Dl.notar al Primariei Ulmeni- Olteanu Dragomir.
Cat despre ciment, am mers ori de cate ori era nevoie, acasa la Dl. Saraficeanu, la Rupea, iar acesta, ni-l trimetea tot de atate ori, de la Hoghiz, la Ulmeni, pe adresa Cooperativei de Consum din localitate. Ii multumim frumos si dansului, ca pe la Braila si pe la Galati, nu prea avem cui multumi.
Prin Dl.Hanulescu Petre, seful Atelierului de Proiectari Constructorul-Buzau, executantul proiectului de constructie al bisericii si asistentul tehnic al lucrarilor pe santier, am adus de la B.J.A.T.M.-Buzau, toata tabla pentru acoperis si tot fierul beton, pe marimi, pentru toata lucrarea. Dumnealui, nu mai este printre noi. Din partea noastra, cu aceasta ocazie, inca o data, crestinescul salut :Dumnezeu sa-l ierte.
Anii 1980-1984, au fost ani de munca intensa, de succese, de binecuvantari, ajutoare si incurajari din partea Sf.Episcopii, prin arhiereasca grija a P.S. EPIFANIE NOROCEL(in astfel de imprejurari, iti poti pierde echilibrul, poti gresi drumul, scopul urmarit), dar si de insuccese, de amenintari, de sistari ale lucrarii, de amenzi..., de cate si mai cate...
Eram cu zidirea constructiei cam pe la jumatate, cand intr-o dimineata de vara, imi amintesc, a aterizat ca din senin pe santierul nostru, o masina mica din care au coborat, ca niste vulturi de prada cu ghiarele mari si scoase, gata de atac,cinci "personalitati" ale nomenclaturii; doi de la sistematizare, de la culte inspectorul teritorial si doi de la finante, in frunte evident, cu directorul Directiei Financiare Buzau de atunci,(iertati-ma, nu le pot da numele, nu-i greu de inteles...; va voi relata insa, la momentul potrivit, un episod din viata acestui domn director, ca dumneavoastra sa puteti trage o concluzie...)
Pana atunci, sa va spun doar, ca m-au chemat la "apel" in fata oamenilor de pe santier, a vecinilor bisericii (iese lumea la porti, fireste, cand aude ca se tipa) si din mijlocul drumului mi-au facut un fleac de cinste, cu care se pot "mandri" si astazi...
Amenda pentru lipsa autorizatiei de constructie, "nu a fost prea mare"...si aveau sa mai fie pana la 11.000 lei. Imaginati-va ca banii acestia erau mari pe vremea aceea si ca trebuiau stransi tot de la bietii oameni.
A trebuit sa inteleg, ca si ei tot oameni erau si ca-i pot opri altfel...si i-am oprit facandu-ma frate cu ei, pana aveam sa trec puntea...
Primarii locali se schimbau des(nu le voi da nici lor numele, ar ocupa un loc in istorie degeaba), scoala nu prea mergea. Se cautau meseriasi mai mult onorifici si daca se putea, totul voluntar... Cu atata tragere de inima se lucra, incat intr-o toamna dupa culesul viilor, unul dintre meseriasii lor, de atata "bucurie" si "veselie", a si murit pe acel santier...
Dar eu, eu ce trebuia sa fac, sa pot merge mai departe? Sa le dau var stins gratuit, sa le dau oameni, sa le dau meseriasul meu principal- Paul Ciobotaru, sa-l platesc tot eu...
Aveam sa ma chinui acesti ani, luptandu-ma cu pornirile, cu opririle, cu insultele acolitilor sistemului, cu tot ce putea fi mai rau, dar gandul bun la Dumnezeu, zilnic ma intarea, imi dadea incredere, ca un izvor de apa, ce curge fara oprire.
P.S.EPISCOP EPIFANIE AL BUZAULUI,BRAILEI SI VRANCEI pe atunci,exact cand ma epuizasem putin fizic si moral, fondurile banesti fiind pe terminate si ele, a venit la mine, la parohie, m-a imbarbatat, mi-a dat pentru a sfarsi lucrarea suma de 100.000 lei si asa m-a relansat.
INALT PREA SFINTITE, poate dumneavoastra ati uitat si va inteleg, cu doua judete pe cap, nu-i chiar atat de usor, dar eu NU AM UITAT, primiti aceleasi multumiri de recunostinta.
Am mai indurat, ce-am mai indurat si-am reusit sa trec prin furcile caudine, sa termin constructia noii biserici din Ulmeni si sa redau credinciosilor mei, sa le reaprind speranta unei frumoase picturi de mult visate..